Ambasada Chinei în România organizează o recepție cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a fondării Republicii Populare Chineze

2026-10-15 16:09

La 29 septembrie, Ambasada Chinei în România a organizat o recepție cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a fondării Republicii Populare Chineze. Excelenta Sa, domnul ambasador Chen Feng, a luat cuvântul în cadrul evenimentului. La recepție au fost prezenți peste 600 de invitați, printre care consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă domnul Răzvan Ionescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, doamna Ana Cristina Tinca, vicepreședinții Camerei Deputaților, doamna Gianina Șerban și domnul Adrian-Felician Cozma, precum și alți oficiali ai guvernului și parlamentului român, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în România, reprezentanți din diverse domenii, reprezentanți ai companiilor chineze din România, studenți chinezi și reprezentanți ai comunității chineze din România.





Ambasadorul Chen Feng a declarat că anul acesta marchează cea de-a 105-a aniversare a fondării Partidului Comunist Chinez și cea de-a 77-a aniversare a fondării Republicii Populare Chineze. Aflat la un nou punct de cotitură în dezvoltarea sa, China va promova cu stăruință dezvoltarea de înaltă calitate și deschiderea către exterior, va injecta noi impulsuri în economia mondială prin dezvoltarea unor noi forțe productive și va aduce energie pozitivă unei lumi caracterizate de schimbări și turbulențe prin stabilitatea propriei dezvoltări.

În cei 77 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, în pofida schimbărilor de pe scena internațională, cele două țări s-au respectat reciproc și s-au tratat pe picior de egalitate, iar schimburile și cooperarea în diverse domenii s-au dezvoltat constant. De la începutul acestui an, cooperarea dintre cele două țări a înregistrat noi progrese în domenii precum comerțul și agricultura, iar reluarea zborurilor directe dintre Beijing și București a restabilit legătura aeriană dintre cele două capitale. Partea chineză dorește să aprofundeze, împreună cu partea română, încrederea politică reciprocă, să extindă cooperarea pragmatică, să intensifice schimburile de prietenie și să deschidă un nou capitol în dezvoltarea parteneriatului cuprinzător de prietenie și cooperare dintre China și România.

Doamna Tinca a transmis felicitări călduroase cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a fondării Republicii Populare Chineze și a apreciat faptul că, de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și China, cele două țări au menținut relații de prietenie, iar cooperarea pragmatică se bazează pe o fundație solidă. Partea română salută reluarea zborurilor directe între capitalele celor două țări și își exprimă dorința de a aprofunda cooperarea în domenii precum comerțul și produsele agroalimentare, precum și de a facilita accesul unui număr mai mare de produse românești pe piața chineză, astfel încât cooperarea bilaterală să aducă mai multe beneficii întreprinderilor și populației celor două țări. România dorește să contribuie în continuare la dezvoltarea constantă a relațiilor româno-chineze, pe baza respectului reciproc, a dialogului deschis și a cooperării pragmatice.





Atmosfera de la recepție a fost caldă și prietenoasă. Mai multe companii chineze din România au amenajat standuri, prezentând produse inovatoare din domenii precum autovehiculele cu energie nouă și dronele. Oaspeții au apreciat realizările dezvoltării Chinei, au evocat tradiționala prietenie dintre China și România și au discutat despre perspectivele cooperării dintre cele două țări.


Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://ro.china-embassy.gov.cn