Pe 12 mai, Ambasada Chinei în România a organizat salonul de presă cu tema „Politica externă a Chinei și cooperarea pragmatică dintre China și România”, eveniment la care au participat peste 100 de invitați, printre care s-au numărat reprezentanți ai presei, ai think tank-urilor, ai mediului de afaceri, respectiv ai organizațiilor de prietenie cu China din România.

Ambasadorul Chen Feng a prezentat oaspeților realizările Chinei în domeniul dezvoltării economice și sociale, precum și principalele obiective și direcții strategice pentru perioada de desfășurare a Planului Cincinal. De asemenea, Ambasadorul a elaborat asupra poziției ferme a Chinei în ceea ce privește chestiunea Taiwanului, subliniind faptul că orice tentativă de promovare a ideii de „o China, un Taiwan” este sortită eșecului și că tendința istorică potrivit căreia China va fi și trebuie să fie inevitabil reunificată nu poate fi evitată. Ambasadorul Chen a prezentat, de asemenea, poziția și punctele de vedere ale Chinei privind relațiile cu marile puteri ale lumii, respectiv principalele probleme regionale. Totodată, a elaborat asupra progreselor înregistrate recent de China și România în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor bilaterale și consolidarea cooperării pragmatice.

Ulterior, invitații au vizionat un material video, intitulat „The Making of a Shared Future”, urmând ca mai apoi Ambasadorul Chen să poarte discuții cu aceștia asupra subiectelor abordate.




