Pe 18 iunie, Ambasada Republicii Populare Chineze în România organizează Salonul Comercial China-România intitulat „Consolidarea relațiilor de parteneriat amplu de prietenie și cooperare între China și România și promovarea beneficiilor comune”.

Domnul consilier economic Song Xianmao a prezentat rezultatele remarcabile ale cooperării economice și comerciale dintre China și România, emfatizând susținerea Chinei față de globalizarea economică incluzivă și echitabilă și faptul că perspectivele luminoase ale economiei chineze aduc oportunități nelimitate întregii lumi. Iar în ceea ce privește deficitul comercial al Chinei, urmărit îndeaproape de partea română, domnul consilier Song a oferit o prezentare amplă și profundă, propunând patru inițiative în acest sens și anume consolidarea bazei cooperării, atingerea unui consens asupra cooperării, extinderea listei de beneficii reciproce și crearea unui mediu favorabil dezvoltării. Acesta a făcut apel la protejarea ordinii economice și comerciale internaționale prin colaborarea dintre cele două părți și la începerea unui nou capitol în relațiile economice și comerciale dintre China și România.
Au luat parte la eveniment peste 80 de participanți, printre care reprezentanți ai autorităților române responsabile de comerț, ai camerelor de comerț, ai think tank-urilor și ai companiilor chineze. Toate părțile au fost de acord că există un consens cu privire la potențialul enorm de cooperare între China și România în domenii precum energia nouă, industria auto și inteligența artificială. S-a exprimat dorința comună de a continua promovarea unei cooperări pragmatice și stabile între cele două țări, ducând relațiile bilaterale la un nou nivel.




