Pe 12 februarie, Centrul Cultural Chinez din București organizează împreună cu Asociația de Promovare a Artei și Culturii din România un eveniment de celebrare a Festivalului Primăverii, la care au luat parte și au ținut discursuri doamna Hua Yafang, ad-interim în cadrul Ambasadei și domnul Aurel Papari, președintele Asociației Române de Prietenie cu China. Printre invitați s-au numărat și doamna Ioana Drăgan, director general al Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate în cadrul Institutului Cultural Român, reprezentanți ai organizațiilor de cultură și turism, reprezentanți ai trusturilor media, ai companiilor chinezești, cetățeni din diaspora chineză, precum și cetățeni români.

Doamna Hua a punctat faptul că întrucât Festivalul Lampioanelor reprezintă un simbol al unității și speranței, dorește ca bucuria și căldura sărbătorii să fie un liant între sufletele celor două popoare. De asemenea, a privit în retrospectivă la momentul aniversării cu fast a celor 75 de ani de relații diplomatice dintre China și România, la fundația solidă a prieteniei dintre acestea și la rezultatele fructuoase ale cooperării și schimburilor bilaterale. Nu în ultimul rând, doamna Hua și-a exprimat speranța ca relațiile dintre China și România să continue să strălucească și să capete un nou avânt.

În cadrul evenimentului s-au desfășurat reprezentații artistice, jocuri interactive, ateliere de meșteșuguri și degustări de mâncare tradițională care au primit numeroase aprecieri din partea celor aproape 400 de invitați români.




