Interviu acordat de domnul Ambasador Han Chunlin revistei românești Moldova Invest

2024-05-23 15:05

    Recent, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Han Chunlin a acordat un interviu revistei românești Moldova Invest. Ambasadorul și-a exprimat opiniile asupra relațiilor chino-române, asupra cooperării bilaterale economice și comerciale dintre cele două țări. Interviul întreg se regăsește mai jos:





    1. România este a treia țară care a stabilit relații diplomatice cu China, anul acesta marcându-se 75 de ani de relații diplomatice. Cum ați evalua acești ultimi 75 de ani de relații bilaterale economice dintre cele două țări?


    Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la întemeierea Republicii Populare Chineze. Prin eforturile necontenite din ultimii 75 de ani, poporul chinez a realizat un miracol de dezvoltare în istoria umanității. Puterea economiei chineze a atins o ascensiune istorică, clasându-se în per total ca a doua economie a lumii, ca prima economie din lume în ceea ce privește amploarea industriei prelucrătoare, ca prima în ceea ce privește comerțul cu bunuri și ca a doua în ceea ce privește piața de consum. China a construit cea mai mare cale ferată de mare viteză din lume, a făcut realizări remarcabile în domenii de infrastructură precum rețelele de drumuri, aeroporturi și porturi, conservarea apei, industria energetică, informații și multe altele. Industriile emergente strategice ale Chinei se extind continuu, fapt care face din China o țară inovatoare.


    România este a treia țară care stabilește relații diplomatice cu Republica Populară Chineză. În ultimii 75 de ani, relația dintre cele două țări s-a caracterizat prin cooperare amicală, a înțelegere permanentă, respect și ajutor reciproc și  o dorință de a merge înainte mână în mână. De la începutul secolului XXI, relațiile bilaterale au atins un nou nivel. În 2004, China a stabilit parteneriate de prietenie și de cooperare în toate domeniile de activitate. În domeniul comerțului, cele două țări au semnat un acord de cooperare economică și un acord care promovează și protejează investițiile realizate de China și România. De asemenea, am înființat Comitetul Economic Mixt între guvernele noastre, am format grupuri de lucru dedicate lucrărilor de infrastructură, comerțului liber, am înființat Comitetul pentru Cooperare Științifică și Tehnologică și alte astfel de mecanisme de cooperare și comunicare.


    În ultimii ani, relațiile economice și comerciale dintre China și România au continuat să se dezvolte constant, cele două țări demarând activ o cooperare pragmatică. În 2023, volumul comerțului dintre cele două țări a atins un nou record de 10,54 miliarde de dolari americani, depășind pentru al treilea an consecutiv pragul de 10 miliarde de dolari SUA și menținând o creștere constantă, creștere care depășește de zece ori  volumul comercial în valoare de sub un miliard de dolari SUA de acum 20 de ani. China rămâne cel mai mare partener comercial al României în afara Europei și cel mai mare din Asia. În același timp, pe piața chineză au intrat tot mai multe produse românești de înaltă calitate, precum cosmetice, apă minerală, vin și alte produse autohtone, câștigând popularitate în rândul consumatorilor chinezi.


    Conform statisticilor românești, în domeniul investițiilor, numărul total de companii chineze înregistrate în România este de aproape 14.000, companiile chineze extinzându-și domeniile de investiții de pe teritoriul românesc, incluzând industrii precum comerț și servicii, producție industrială, agricultură și acoperind chiar și alte industrii emergente, cum ar fi noile surse de energie, comunicarea informațiilor și orașele inteligente. De mult timp, companiile chineze cu birouri în România funcționează conform legislației, îndeplinindu-și cu seriozitate obligațiile societale și contribuind activ la dezvoltarea economică și socială a României. Filiala din România a Huawei are rădăcini aici de 20 de ani și a adus contribuții semnificative la dezvoltarea tehnologiei de telecomunicații. În prezent, Huawei are peste 1300 de angajați locali, creând astfel indirect peste 6000 de posturi de muncă și fiind premiat de mai multe ori cu titlul de Cel mai Bun Angajator. Ningbo Junsheng Electronic și Ningbo Huaxiang Electronic sunt două companii de piese auto finanțate de China, cu fabrici situate în orașul Brașov, și care au promovat angajarea din zonă a peste 4000 de persoane. Compania China Tobacco International Europe a plătit în fiecare an peste 100 de milioane de euro în taxe, fapt care a adus contribuții semnificative la economia locală. În prezent, China acordă o atenție deosebită pieței românești, companiile chineze venind continuu în România, căutând noi oportunități de cooperare.


    2. Având un volum comercial de peste 9 miliarde de euro, China reprezintă în prezent un partener comercial important al României. Cum vedeți perspectivele relațiilor comerciale China-România în viitor?


    Relațiile economice favorabile dintre China și România din ultimii 75 de ani au pus bazele solide unui viitor promițător. În prezent, China lucrează fără încetare la aprofundarea reformelor și este hotărâtă să rămână deschisă către lumea exterioară, nu numai pentru a se dezvolta, ci și pentru a aduce beneficii întregii lumi. China este acum un partener comercial important pentru peste 140 de țări și regiuni și o sursă majoră de investiții pentru un număr tot mai mare de țări. În ultimii ani, contribuția Chinei la creșterea economică mondială s-a menținut la aproximativ 30%. În 2023, economia chineză a înflorit din nou, cu o creștere a PIB-ului de 5,2%, mai mare decât obiectivul inițial. Fiind a doua putere economică a lumii, China are o piață uriașă, forță de muncă și resurse umane considerabile, un sistem industrial complet și se bucură de un progres rapid. Puterea totală și avantajele economiei chineze sunt evidente, iar fundația economiei chineze este solidă. Prin urmare, tendința generală de creștere pe termen lung nu se va schimba.


    Aflându-ne într-o nouă etapă a legăturilor diplomatice dintre China și România, modernizarea globală de înaltă calitate a Chinei va avea o influență remarcabilă asupra dezvoltării României și a altor țări din lume. Fiind o țară vastă cu o populație și o anvergură economică ridicată în Europa de Est, România se bucură de avantaje evidente din punct de vedere geografic. În ultimii ani, rata sa de creștere economică se situează în topul statelor membre ale UE, iar tendința de tranziție spre energia verde și în domeniul digital este favorabilă. România își cultivă în mod constant potențialul și avantajul său economic în Europa. China este dispusă să colaboreze cu România pentru a continua să promoveze inițiativa de înaltă calitate “O centură, un drum” și să construiască o relație economică și comercială mai dinamică prin platforme precum Cooperarea dintre China și țările din Europa Centrală și de Est (China-CEEC). Cooperarea practică dintre cele două țări se bucură de un potențial infinit și de perspective strălucite. Ar trebui să abordăm întotdeauna o strategie pe termen lung, să consolidăm în mod constant fundația, să căutăm puncte comune, să ne opunem unilateralismului și protecționismului, să susținem globalizarea economică în beneficiul tuturor, să consolidăm infrastructura, tranziția spre energie verde și strategiile de dezvoltare în domeniul digital și să ne atingem constant noi țeluri prin cooperare. Să consolidăm legătura dintre cele două țări, să promovăm într-un mod mai eficient dezvoltarea ambelor țări, astfel încât atât ele, cât și oamenii să se poată bucura cu totul de beneficiile comune.


    3. Cum este dialogul și cooperarea dintre orașele din China și România? Există relații bilaterale între orașele celor două țări?


    De-a lungul anilor, între provincii și orașe ale celor două țări s-au desfășurat diverse forme de dialog, acoperind diverse domenii precum economie și comerț, investiții, cultură, știință și tehnologie, educație și sport. De la izbucnirea epidemiei de COVID-19, guvernele locale ale celor două țări au lucrat împreună pentru a lupta împotriva acesteia, demonstrându-și prietenia profundă dintre ele și cele două popoare. De când am preluat funcția de Ambasador al Republicii Populare Chineze în România, am vizitat multe orașe din România și am simțit căldura oamenilor și recunoștința lor pentru întărirea cooperării dintre cele două țări. Odată cu reluarea activității offline a personalului, încurajăm cele două părți să sporească vizitele în ambele țări, să extindă dialogul în diverse domenii. Ambasada Republicii Populare Chineze în România va continua să promoveze activ provinciile și orașele din cele două țări și să servească drept “punte” pentru schimburi ulterioare între acestea.


    4. În ce măsură este China dispusă să dezvolte relații bilaterale cu țările din Europa de Sud-Est? Intenționați să participați la Forumul Economic Regional al Moldovei?


    China a sprijinit întotdeauna consolidarea schimburilor economice și comerciale, aprofundarea schimburilor culturale și interpersonale cu țările europene, inclusiv națiunile din Europa de Sud-Est, și consolidarea legăturilor de prietenie. Cooperarea dintre China și țările din Europa Centrală și de Est (China-CEEC) este o platformă transregională construită în colaborare de China și țările din Europa de Sud-Est. Platforma este bazată pe prieteniile lor tradiționale și pe dorința comună pentru o cooperare cu câștig comun, care a obținut rezultate substanțiale. China încurajează ca țările sud-europene să participe activ la această platformă de cooperare, dezvoltând în comun activități comerciale și culturale mai abundente și promovând rezultate mai practice în beneficiul oamenilor.


Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://ro.china-embassy.gov.cn