Pe 16 mai, Ambasadorul Han Chunlin vizitează Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, unde se întâlnește cu rectorul acesteia, domnul Jinga Viorel și vizitează Centrul de Simulare Medicală, Institutul Național pentru Medicină Complementară și Alternativă și Spitalul Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghelea”. Doamna Gai Hongbo, Consilier al Ambasadei Chinei în România la conducerea departamentului științific și tehnologic, a participat, de asemenea, la întâlnire.

Conform spuselor Ambasadorului Han, China promovează activ construirea unei comunități sănătoase și un “Drum al Mătăsii sănătos”. China și România se bucură de o bază favorabilă a cooperării și de perspective largi. Sperăm ca ambele părți să facă eforturi comune pentru a consolida cooperarea în tratamentul medical de natură digitală, în medicina tradițională chineză etc., pentru a promova atât avantajele medicinei tradiționale și moderne, cât și schimburile dintre cele două popoare, pentru a îmbunătăți starea de sănătate a acestora și pentru a contribui activ la construirea unei comunități sănătoase.

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a fost întemeiată în anul 1857, fiind cea mai mare universitate publică de medicină cu cea mai îndelungată istorie de pe teritoriul României.




