China și România au organizat cu succes prima întâlnire a grupului de lucru pentru promovarea comerțului nerestricționat

2019-09-20 03:46

La data de 17 septembrie, la București, a avut loc cu succes prima întâlnire a grupului de lucru pentru promovarea comerțului nerestricționat dintre China și România. Doamna Zhu Yong, Director General Adjunct al Departamentului de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Comerțului din China și doamna Olguţa Marian, Director General al Departamentului de Comerț Exterior din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat din România au co-prezidat evenimentul. Doamna Paula Pîrvănescu, Secretar de Stat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României, a ținut un discurs în cadrul evenimentului. Dl Zhao Linxiang, Consilier Economic și Comercial al Ambasadei Chinei în România, a participat la întâlnire. În cadrul unui schimb aprofundat și pragmatic, cele două părți au discutat despre temele de interes comun, precum promovarea cooperării în noi forme comerciale, cum ar fi comerțul electronic transfrontalier, sporirea facilității comerțului, crearea unui mediu de afaceri mai echitabil, promovarea exportului de produse agricole avantajoase din România în China, organizarea participării României la târgurile de import din China și extinderea cooperării comerciale bilaterale.

Grupul de lucru pentru promovarea comerțului nerestricționat dintre China și România a fost înființat în luna aprilie a anului curent și este primul grup de lucru dintre China și o țară europeană, fiind un exemplu demonstrativ pozitiv. Această întâlnire este o manifestare concretă a punerii în aplicare a funcțiilor grupului de lucru și va contribui la aprofundarea cooperării pragmatice în domeniul comerțului dintre cele două țări, la explorarea potențialului de creștere a comerțului dintre cele două țări și la îmbunătățirea calității comerțului bilateral.

La data de 16 septembrie 2019, Ambasadorul Chinei în România, dna Jiang Yu, a făcut un schimb de opinii cu reprezentanții delegației în cadrul ambasadei.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro