Ambasadorul Jiang Yu a avut convorbiri telefonice cu liderii locali din România

2020-11-04 19:46

Recent, Ambasadorul Chinei în România, dna Jiang Yu a purtat discuții telefonice cu aproape 20 de președinți și primari din județele Alba, Arad, Brașov, Dâmbovița, Sibiu, Suceava și Tulcea, le-a felicitat pentru succesul la alegerile locale și îndeplinirea sarcinilor pentru un nou mandat, de asemenea, au făcut schimb aprofundat de opinii cu privire la promovarea schimburilor locale dintre China și România și aprofundarea cooperării pragmatice.

Ambasadorul Jiang a spus că prietenia dintre țări constă în prietenia dintre oameni, iar schimburile și cooperarea dintre China și România la nivel local joacă un rol important în îmbunătățirea schimburilor interumane și moștenirea prieteniei tradiționale dintre cele două țări. Anul trecut, am vizitat aproape jumătate din județele României și am fost profund impresionată de sentimentele prietenoase ale autorităților locale și ale oamenilor față de poporul chinez. Datorită eforturilor comune ale ambasadei și ale autorităților române la toate nivelurile, schimburile locale dintre cele două țări au devenit din ce în ce mai dinamice, injectând un nou impuls și conotație în Parteneriatul Amplu de Prietenie și Cooperare dintre cele două țări. La apogeul focarului COVID-19, județele și orașele înfrățite din cele două țări s-au sprijinit reciproc, iar cele două popoare au depășit împreună dificultățile și au scris împreună un nou capitol în prietenia chino-română.

Ambasadorul Jiang a subliniat că România are o locație geografică avantajoasă, resurse naturale bogate, o bază industrială solidă și un patrimoniu cultural profund, existând un potențial mare de cooperare locală între cele două țări. Ambasada este dispusă să colaboreze cu autoritățile locale române în combinarea resurselor locale și avantajelor industriale pentru a consolida planificarea și a transforma prietenia tradițională în mai multe rezultate de cooperare, aducând beneficii tangibile oamenilor din ambele părți. Ambasadorul Jiang a purtat discuții aprofundate cu liderii locali privind promovarea cooperării în turism, exportul de produse agricole către China, parcuri industriale, medicină tradițională chineză, cultură și educație etc. și de asemenea, a recomandat părților române să utilizeze pe deplin platforme precum Expoziția Internațională de Import din China și China-CEEC Expo pentru a consolida promovarea și a explora activ piața chineză.

Liderii români au afirmat că prietenia tradițională dintre România și China este tezaurul comun al celor două popoare, iar ambele părți au responsabilitatea de a moșteni în continuare prietenia și de a o transmite mai departe. Popoarele noastre s-au înțeles întotdeauna și s-au susținut reciproc, în special, în fața epidemiei de COVID-19, orașele înfrățite din cele două țări și-au oferit reciproc asistență în limitele capacității lor, demonstrând prietenia profundă care se oglindește în proverbul ”prietenul la nevoie se cunoaște”. Liderii locali au răspuns pozitiv la propunerile de cooperare și au subliniat că ar dori, în noul mandat, să mențină o comunicare și o coordonare mai strânsă cu Ambasada Chinei, să ia în considerare avantajele ale diferitelor regiuni, să extindă în mod constant domeniile de cooperare, să creeze și să promoveze proiecte specifice de cooperare pentru a obține rezultate mai practice în schimburile și cooperarea bilaterală la nivel local.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro