Întâlnirea Ambasadorului Chinei în România, Xu Feihong, cu Ministrul Cercetării și Inovării al României, Șerban-Constantin Valeca

2017-04-21 16:30

În data de 19 aprilie 2017, Ambasadorul R.P.Chineze în România E.S. Xu Feihong s-a întâlnit cu noul Ministru al Cercetării și Inovării, domnul Șerban-Constantin Valeca. Au fost prezenți la întâlnire, de asemenea, consilierul tehnico-științific al Ambasadei R.P. Chineze, domnul Zhang Jian, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, doamna Monica Gheorghiță.

E.S. Ambasadorul Xu Feihong, a transmis sincere salutări și urări domnului ministru Valeca din partea domnului Wan Gang, Vicepreședinte al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez (CCPPC) și Ministrul Științei și Tehnologiei al Chinei. E.S. Ambasadorul Xu Feihong, a declarat că între cele două state s-a menținut mult timp o bună cooperare în domeniul științei și tehnologiei de cercetare și că cele două guverne au semnat un acord de cooperare științifică și tehnologică încă din anul 1953. Comisia de cooperare științifică și tehnologică dintre China și Român a organizat deja 42 de întâlniri periodice, întâlniri la care au participat parteneri implicați în horticultură, agricultură, bio-medicină, informații și comunicații, știința materialelor, tehnologia mediului dar și din alte domenii. E.S. Ambasadorul Xu Feihong a sugerat ca ambele părți să pună în aplicare meticulos măsurile comisiei de cooperare științifică și tehnologică și să se extindă domeniile de cooperare, să se depună eforturi mai mari pentru realizarea unor progrese mai mari în domeniul științei și tehnologiei. Ambasada Republicii Populare Chineze în România este dispusă să mențină o comunicare și coordonare cu Ministerul Cercetării și Inovării din România.

Ministrul Cercetării și Inovării, domnul Șerban-Constantin Valeca, i-a adresat mulțumiri și felicitări domnului Wan Gang, vicepreședinte CCPPC, și a declarat că Ministerul Cercetării și Inovării este un minister nou, ceea ce arată preocuparea României pentru cercetare, inovare și știință. România are o lungă tradiție de cooperare în domeniul științei și tehnologiei cu R.P. Chineză, iar comisia de cooperare științifică și tehnologică între cele două țări au jucat un rol important în această direcție. România este dispusă să colaboreze îndeaproape cu China, să pună în aplicare măsurile de cooperare științifică și tehnologică luate în cadrul celei de-a 42 întâlnire. România are un mare potențial îndomeniul agriculturii și în medicina bazată pe plante și există o mare speranță să fie strânsă colaborarea cu China pentru a construi parcuri agricole comune și să înceapă o cooperare strânsă în domeniul medicinii chinezești. Ministrul Cercetării și Inovării, domnul Șerban-Constantin Valeca a salutat Academia Chineză de Științe Agricole și a invitat la discuții de colaborare concrete cu statul român, alături de organizații de dezvoltare și inovare în domeniul medicinei.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro