Ambasadorul XU Feihong s-a întalnit cu Domnul Cristian Bușu,

2016-05-11 20:47

În data de 22 Aprilie 2016, Ambasadorul Chinei în România, XU Feihong, s-a întalnit cu domnul Cristian Bușu. secretar de Stat al Ministerului Energiei.

Apreciind pozitiv situația relaţiilor bilaterale, domnul Ambasador XU a remarcat că, în decursul celor 67 de ani de la stabilirea realţiilor diplomatice,indiferent de contextul internațional sau de schimbările din cele doua țari, relațiile dintre China și România s-au dezvoltat dintoteauna stabil si sănatos, ambele părți având o fundație solida de cooperare pragmatică.

În contextul actual, cooperarea la proiectele mari râmâne un pilot puternic al evoluţiei sustenabile al relației chino-romane, ambele părți având acum negocieri în domeniul energiei nucleare, energiei termale si energiei hidraulice. Partea Chineza dorește ca Guvernul României să accorde sprijinul necesar, să promoveze dezvoltarea proiectelor la un nivel superior, dând astfel tonul cooperării Chinei cu țările Europei de Est.

Secretarul de stat Bușu a punctat importanța deosebită pe care Guvernul condus de domnul Cioloș o accordă cooperării cu China, Ministerul Energiei participând în repetate rânduri la tratativele pe această temă. Guvernul României va continua să spijine companiile celor două țari pentru a acelera negocierile dintre ele, să promoveze cooperarea dintre cele două state în domeniul energetic în condordanța cu juristiţia Uniunii Europene, oferind companiilor chineze condiții de investiție egale si corecte.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro