Doamna ambasador Huo Yuzhen își ia rămas bun de la domnul prim-ministru Victor Ponta

2014-12-23 21:44
 

În data de 19 decembrie 2014, doamna ambasador și-a luat rămas bun de la domnul prim-ministru Victor Ponta. Ambele părți au avut o discuţie cordială și prietenească, la care a participat și domnul consilier politic Zhao Deyong.

 

Doamna ambasador Huo Yuzhen, rememorând istoricul de dezvoltare a relațiilor chino-române pe durata șederii sale la post, a mulțumit părții române pentru rolul pozitiv avut în aprofundarea relațiilor prieteneşti chino-române și a cooperării Chinei cu țările Europei Centrale și de Est, și a mulțumit Guvernului Român și domnului prim-ministru Victor Ponta pentru sprijinul deosebit și ajutorul acordat activității sale. Doamna ambasador a menționat că în cadrul celor trei ani de activitate la post, sentimentele de prietenie sinceră pe care le nutreşte poporul român față de poporul chinez au mișcat-o și au încurajat-o, prietenia chino-română devenind baza solidă a dezvoltării stabile şi continue a relațiilor celor două țări. Doamna ambasador a subliniat că în ultimii ani, schimburile frecvente la nivel înalt, precum a celor doi prim-miniștri, au reflectat pe deplin nivelul înalt de înceredere politică a celor două părți. Cooperarea economico-comercială bilaterală și de investiții a avut roade bogate, schimbul interuman a fost strălucit, iar promovarea dialogului și cooperării din toate domeniile continuă. Ambele părți ar trebui să se folosască de această oportunitate, să pună în practică roadele celei de-a treia Reuniune între liderii Chinei cu cei din țările Europei Centrale și de Est, și să ajungă la un alt nivel al promovării cooperării pragmatice reciproc avantajoase.

 
Domnul prim-ministru Victor Ponta a evaluat pozitiv contribuția adusă de doamna ambasador Huo Yuzhen la promovarea dezvoltării cuprinzătoare a relațiilor celor două țări, exprimând regret profund pentru plecarea sa de la post. Domnul prim-ministru Victor Ponta a menționat că dânsul nutrește sentimente speciale pentru China, admiră foarte mult rezultatele dezvoltării social-economice ale Chinei, și laudă contribuția pe care China a adus-o lumii. Domnul Victor Ponta a spus că relațiile româno-chineze se dezvoltă foarte bine acum. Ambele țări au făcut progrese substanțiale în cooperarea pe proiectele din domeniile de energie, infrastructură, agricultură, și interuman, partea română fiind mulțumită de acestea. Nu cu mult timp în urmă, în cadrul celei de-a treia Reuniune a liderilor Chinei cu cei din Europa Centrală și de Est din Serbia la care a participat, a ajuns la consensuri importante privind cooperare bilaterală în noua situație cu domnul premier Li Keqiang. Partea română se va folosi din plin de oportunitatea importantei platforme de coperare China cu țările Europei Centrale și de Est, va extinde și mai mult domeniile de cooperare, îmbogățind conotația cooperării, și crescând în continuu calitatea și nivelul parteneriatului amplu de cooperare și prietenie.

Înainte, doamna ambasador Huo Yuzhen și-a luat rămas bun în mod special și de la alți oficiali ai guvernului precum domnul Mircea Dușa, Ministrul Apărării Naționale, de la domnul Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii etc.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro