Intalnirea ministrului Economiei si Comertului, domnul Varujan Vosganian cu E.S. domnul XU JIAN, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti

2007-03-19 00:00

(de la Biroul de Presa al Ministerului Economei si Comertului al Romaniei) Ministrul Economiei şi Comerţului, domnul Varujan Vosganian s-a intalnit in data de 19 martie a.c. cu E.S. domnul XU JIAN, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti.

Cei doi oficiali au prezentat evolutia economiilor celor doua tari si au analizat stadiul cooperarii economice si al schimburilor comerciale bilaterale, necesitatea cresterii exporturilor romanesti si a investitiilor reciproce fiind una dintre concluziile discutiilor. Totodata a fost analizat stadiul de implementare a unor proiecte din domeniul infrastructurii rutiere şi a telecomunicatiilor.

Ministrul Economiei si Comertului a apreciat trendul ascendent inregistrat de schimburile economice bilaterale din ultimii ani cu RP Chineza, care ocupa un loc prioritar in politica Romaniei de dezvoltare a relatiilor cu tarile din Asia. Totodata, oficialul roman a exprimat preocuparea permanenta a Romaniei de reducere a soldului negativ al balantei comerciale si de realizare a unui echilibru dinamic al schimburilor comerciale prin derularea programelor de promovare a exporturilor romanesti pe piata chineza si prin majorarea numarului de misiuni economice chineze specializate in achizitia de produse romanesti.

De asemenea, ministrul Vosganian l-a asigurat pe diplomatul chinez ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va fi benefica relatiilor bilaterale romano-chineze prin plusul de maturitate şi complexitate a cadrului juridic multilateral, in continua evolutie, dintre Uniunea Europeana si Republica Populara Chineza.

La finele anului 2006, R.P. Chineză a fost principalul partener comercial din Asia al României, valoarea totală a schimburilor bilaterale fiind 2471,30 milioane USD, din care exportul a fost de 248.08 milioane USD, iar importul de 2223,22 milioane USD.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro