Forum economic China-România la Beijing

2006-04-04 00:00

(de la www.cri.com.cn) Bun găsit, doamnelor şi domnilor şi ni hao, vă spune de la Beijing Nicolae Mircea Năstase.

Aşa după cum v-am informat, marţi, 28 martie, cu ocazia vizitei preşedintelui României, dl. Traian Băsescu în China, la Beijing s-a desfăşurat o înaltă reuniune economică româno-chineză.Lucru absolut firesc, dată fiind declarata importantă dimensiune economică a deplasării în China a şefului statului roman. Delegaţia oficială a cuprins, de altfel, o serie de titulari ai unor importante ministere sau agenţii guvernamentale din domeniu, precum ministrul de stat, Ghoerghe Pogea, consilierul prezidenţial, Theodor Stolojan, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie a României, Victor Babiuc, sau preşedintele Agenţiei Române pentru investiţii străine, Ana-Maria Cristina. În prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, aceştia s-au reunit în cadrul Forumului economic China-România, organizat de Consiliul chinez pentru promovarea comerţului internaţional, cu peste 300 de oameni de afaceri, reprezentând peste 150 de firme româneşti şi chineze.

Dorinţa de impulsionare a relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două ţări a fost subliniată încă din deschidere de gazda reuniunii, preşedintele amintitului Consiliu pentru promovarea comerţului internaţional, Wuan Jifei:

"În ultimii ani, pe baza bunelor relaţii politice dintre China şi România, raporturile bilaterale economice şi comerciale au cunoscut o dezvoltare considerabilă. Prietenii din comunităţile de afaceri ale celor două ţări au colaborat sub diferite forme, iar domeniile şi dimensiunile cooperării se extind continuu. Astăzi, suntem onoraţi şi bucuroşi de prezenţa la reuniune a preşedintelui Traian Băsescu, fapt care atestă atenţia sporită, a excelenţei sale şi a guvernelor celor două ţări faţă de necesitatea aprofundării acestei cooperări. Sunt sigur că aceasta va oferi o garanţie puternică unei mai largi colaborări între companiile din ambele state."

De altfel, în cuvântarea sa, preşedintele Traian Băsescu a precizat de la început că prezenţa sa la acest forum are un singur obiectiv major, acela de-a încuraja oamenii de afaceri chinezi să întărească relaţiile economice şi comerciale cu cei din România, ţara noastră oferind condiţii avantajoase în acest domeniu. În continuare, Traian Băsescu a prezentat performanţele economice în semnificativă creştere ale României din ultimii 6 ani şi avantajele pe care le prezintă mediul de afaceri românesc, amintind între altele : rata de dezvoltare în creştere de la 4,1 la 8,4%, sporirile semnificative ale import-exporturilor, sectorul economic privatizat în majoritate, sistemul bancar foarte solid, etc. Concluzionând asupra mediului de afaceri, dinamic, capabil să-şi crească performanţele, preşedintele a adus şi alte argumente importante în favoarea investitorilor chinezi, oferite de apropiata integrare europeană a României şi de semnarea de către aceasta a acordurilor de liber-schimb cu SUA şi Canada:

"Acesta este şi motivul pentru care mă aflu aici. Să vă invit să investiţi în România ca o investiţie făcută direct într-un stat membru al UE. De asemenea, puteţi să luaţi în considerare şi un alt avantaj, acordurile de liber-schimb pe care România le are cu SUA şi Canda. Consider că aceste elemente pot fi luate în considerare de comunitatea de afaceri din China, pentru a utiliza România ca un pod de intrare în UE, dar şi pe piaţa americană în oricare dintre domeniile de interes."

Şeful statului roman a ţinut să precizeze că aderarea europeană a României nu înseamnă diminuarea interesului pentru relaţiile cu China, ci dimpotrivă, raporturile politice şi economice cu aceasta, vechi de peste 50 de ani, reprezentând o parte a zestrei pe care România o va duce în U.E.Traian Băsescu a subliniat:

"Spre deosebire de multe alte ţări, care abia în ultimii ani au descoperit China, România are o tradiţie de bune relaţii cu aceasta, care au dus la un nivel ridicat de încredere între politicienii de la Beijing şi Bucureşti.De aceea mesajul meu pentru comunitatea de afaceri din China este:Bizuiţi-vă pe România ca pe un partener de nădejde. Aşa cum am mai anunţat şi în discursurile de politică externă din ianuarie 2005 şi ianuarie 2006, pentru România, indiferent din ce organizaţie face sau va face parte, relaţia bilaterală cu China este o prioritate."

În finalul discursului său, preşedintele Băsescu anunţând sporirea la 1,9 mld.dolari a schimburilor reciproce, a evidenţiat necesitatea redresării balanţei comerciale defavorabilă României, prin creşterea investiţiilor chineze şi a asigurat că se vor lua măsurile necesare pentru facilitarea acestora, inclusiv prin semnarea, cu preşedintele chinez, Hu Jintao, a unui acord vamal bilateral.

Pledoaria preşedintelui României în favoarea amplificării relaţiilor economice şi comerciale româno-chineze, a fost susţinută şi completată cu o serie de date şi informaţii concrete prezentate de oficialii guvernamentali români.

Ministrul de stat, Gheorghe Pogea a procedat la o amplă prezentare a mediului de afaceri românesc şi a elementelor care favorizează investiţiile chineze.El a precizat că potenţialul economic al ţării noastre este mult mai mare decât o indică locul al 17-lea pe care China îl ocupă în topul investitorilor în România şi faţă de uriaşele disponibilităţi economice ale Chinei. Arătând că volumul investiţiilor chineze se poate tripla cu uşurinţă, ministrul de stat a precizat că îmbunătăţirea relaţiilor economice bilaterale, înseamnă ameliorarea raporturilor comerciale dintre China şi U.E. El a concluzionat, indicând şi principalele domenii propice cooperării bilaterale româno-chineze:

"Adresez încă o dată invitaţia oamenilor de afaceri din România şi China de amplificare a cooperării, asigurându-vă că împreună cu colegii din Guvernul României vom stimula şi crea un cadru propice pentru sporirea schimburilor comerciale dintre cele două ţări. Dincolo de exporturile româneşti tradiţionale de utilaj energetic, produse din fontă şi oţel, materiale de construcţii, produse chimice, România are un potenţial deosebit pentru exportul echipamentelor energetice, pentru fabrici de ciment, produse agroalimentare şi în domeniul producerii de noi medicamente pe piaţa chineză."

Prezent la reuniune, adjunctul ministrului chinez comerţului, Yu Guangzhou şi-a exprimat încrederea că prezentul forum româno-chinez va contribui la relansarea şi amplificarea relaţiilor economice şi comerciale bilaterale. Subliniind că prietenia dintre cele două ţări a favorizat creşterea raporturilor economice, România fiind ţara est-europeană cu cele mai multe investiţii chineze. Apreciind că integrarea României în UE va garanta accesul produselor în acest spaţiu, oferind mari oportunităţi pentru China, el precizat însă că potenţialul de cooperare bilaterală nu este suficient exploatat.Pronunţându-se pentru sporirea importurilor din România, oficialul chinez a ţinut să menţioneze în final:

"În momentul de faţă import-exportul îşi menţine ritmul dinamic de creştere, iar strategiile chineze de dezvoltare a regiunilor vestice, centrale şi nord-estice, oferă şanse imense pentru societăţile din România. Încurajăm companiile din cele 2 ţări să profite de aceste oportunităţi, prin organizarea de forumuri economice, seminarii de afaceri şi participarea la târguri şi expoziţii, pentru intensificarea cunoaşterii reciproce şi colaborării pe baza principiului "beneficii reciproce şi riscuri commune", sub forme diverse şi în diferite domenii de activitate."

Forumul economic româno-chinez de la Beijing a consemnat şi alte prezentări ale mediului investiţional românesc şi a pricipalelor domenii care pot conduce la sporirea volumului cooperării bilaterale, făcute de titularii Ministerului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Camerei de comerţ şi industrie a României şi Agenţiei române pentru investiţii în străinătate. Reuniunea a cuprins în continuare benefice contacte directe între oamenii de afaceri români şi chinezi, menite a duce la materializarea dezideratului comun şi a celor discutate şi convenite pe parcursul vizitei preşedintelui Traian Băsescu: relansarea şi amplificarea schimburilor economice şi comerciale dintre cei doi vechi prieteni şi parteneri, China şi România. Cu aceasta Nicolae Mircea Năstase vă mulţumeşte pentru atenţie, spunându-vă xie,xie şi zaijian, la revedere!

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro